Acum aproape patru secole canonicul Nicolai Copernic a sugerat o schimbare de paradigmă de la geocentrism la heliocentrism [acum a-centrism] ca o explicaţie la "cum merge cerul". Cei care sugerează faptul că Sfânta Scriptură ne spune doar cum să mergi în cer şi nu  cum merge cerul trebuie să fie contrazişi de faptul că Scriptura face o serie de trimiteri la "cum merge cerul" şi o seamă dintre ele susţin geocentrismul. Este, de asemenea, o chestiune de istorie a Bisericii, din cauza acestor trimiteri, Părinţii şi Sinoadele Bisericii - înainte de scandalul  dintre Biserică şi Galilei - au fost geocentrişti. Hotărârile Bisericii (catolice) împotriva mişcării Pământului nu au fost niciodată abrogate sau răsturnate prin vreo decizie eclezială, cu toate că nu au lipsit diferitele păreri.

Diferenţa este că în sistemul geocentric, soarele şi celelalte planete gravitează în jurul Pământului o dată pe zi, într-un mediu numit eter care a fost deja dovedit prin numeroase experimente ştiinţifice (Sagnac în 1913, Michelson-Morley, în 1925, Dalton Miller în 1933, Herbert Ives în 1943, şi alţii) Având în vedere că Pământul nu se roteşte acesta nu poate fi numit planetă, iar Luna nu poate fi numită satelit al Pământului deoarece este Planetă.
 
În sec. XX paradigma cosmologică s-a mutat de la heliocentrism [soarele în centrul universului care a fost credinţa lui Galilei] la a-centrism [un univers fără centru], dar, în ambele sisteme ale cosmosului, Pământul se presupune a fi în mişcare - contrar a ceea ce ne spune Scriptura. Heliocentrismul susţinea că soarele nu se mişcă şi este în centrul universului, în timp ce a-centrismul admite acum că soarele se mişcă în jurul centrului galaxiei, şi, de asemenea, pretinde că nu există nici un centru al universului.

1 Obiecţie: În universul geocentric stelele îndepărtate ar trebui să înconjoare Pământul cu viteze exorbitante pentru a face o revoluţie completă în 24 de ore. Cum este posibil?
 
Răspuns: Universul geocentric are un mediu numit eter care pătrunde în toate obiectele şi este ceea ce se învârte în jurul Pământului, care este imobil. Potrivit lui Ernst Mach şi Lense-Thirring, susţinuţi de către însuşi Einstein, efectele gravitaţionale ale unui sistem stelar în rotaţie în jurul unui Pământ staţionar sunt exact aceleaşi ca şi efectele gravitaţionale ale unui Pământ rotativ într-un sistem stelar staţionar.

Stelele nu au nevoie de viteze uriaşe pentru a călători aşa cum ar fi necesar în universul heliocentric, ci ele sunt transportate într-un mediu eteric care satisface aproape toate cerinţele de viteză. Cel ce se mişcă şi poartă planetele şi stelele este eterul.

Aceasta înseamnă că, soarele, în raport cu eterul, nu se deplasează ci aproape că stă pe loc. Mişcarea independentă făcută de soare relativ la eter, îi va permite cu toate acestea să efectueze o traversare prin zodiac în fiecare an. Prin urmare, întrucât eterul se roteşte o dată pe zi în jurul Pământului, soarele se roteşte cu el, şi va reveni la aproape aceeaşi poziţie în fiecare zi, cu excepţia faptului că acesta va fi cu 1/365 în urma celei din ziua anterioară. Cât despre restul astrelor, ele se rotesc de asemenea cu eterul şi, prin urmare, ele nu se mişcă la viteze exorbitante, ci eterul se roteşte. Având în vedere că eterul este de dimensiuni Planck, el poate face faţă la astfel de viteze. Pentru detalii complete referitoare la mişcarea soarelui accesaţi SOARELE

Cu toate acestea, sistemul heliocentric solicită ca soarele să se mişte prin galaxie cu 800.000 km/h, şi ca galaxia Calea Lactee să se mişte aproximativ de 100 de ori mai repede decât soarele în jurul grupurilor de alte galaxii, şi ca celelalte galaxii îndepărtate să se deplaseze mai repede decât viteza luminii. Acum intrăm în domeniul ştiinţifico-fantastic! Astfel, sistemul heliocentric cere aceste viteze imposibile pentru stele.

2 Obiecţie: Legea gravitaţiei lui Newton presupune că obiectele mai puţin masive orbitează în jurul celor mai masive, drept pentru care Pământul trebuie să orbiteze în jurul soarelui, deoarece masa soarelui este mai mare decât cea a Pământului şi gravitaţia sa este mai puternică. NGL = forţa de atracţie între două corpuri fizice este direct proporţională cu produsul dintre masele lor, şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre centrele lor de masă, prin urmare, corpurile mai mici gravitează în jurul corpurilor mai mari.
 
Răspuns: Legea lui Newton după care obiectele mai puţin masive orbitează în jurul celor mai masive ar fi eventual adevărată numai în sisteme izolate în care există un corp mare şi un corp mic. Dar de fapt sistemul nostru nu este un sistem izolat şi include nenumărate galaxii.
 
De asemenea, putem crea un model geocentric al universului. Utilizând mecanica newtoniană, putem construi un model matematic al universului, astfel încât Pământul să fie chiar în centru, în care soarele este în mijlocul razei, iar stelele sunt pe margine. Dacă toate aceste corpuri sunt poziţionate în locurile exacte în care trebuie să fie, cu exact masele pe care trebuie să le aibă, ar rezulta un sistem în care forţa stelelor poartă soarele în jurul unui Pământ central, oarecum la fel ca marginea unei roţi de bicicletă în mişcare ce trage spiţele în jurul axului. Acest lucru nu ar fi deloc greu de desenat. Un bun computer ar putea să ne indice ce proporţii de distanţă şi de masă ar trebui să fie pentru a satisface atât un univers geocentric cât şi mecanica newtoniană.
           
De altfel, oamenii de ştiinţă ştiu că gravitaţia lucrează, dar nu ştiu cum. Tot ce ştiu ei cu adevărat despre gravitaţie este că forţa ei este invers proporţională cu pătratul distanţei, dar nu ştiu ce "cauzează" gravitaţia. Newton însuşi a recunoscut acest lucru. Singurul lucru pe care l-a făcut Newton este cel de a măsura forţa gravitaţiei şi s-o pună într-o formulă matematică, dar nu să explice natura gravitaţiei.

Gravitaţia este un rezultat al perturbaţiei făcute de un obiect în eter (un mediu care penetrează întregul univers). Cu cât obiectul este mai masiv, cu atât mai mare va fi tensiunea ce o va provoca în eter, care va avea ca rezultat o mai mare forţă gravitaţională. Având în vedere că eterul este la dimensiuni Planck, aceasta înseamnă că timpul de reacţie este de aproximativ 5.391 x 1/10^44, şi, prin urmare, gravitaţia poate exista simultan la distanţe uriaşe. Ştiinţa a observat deja acest lucru în reciprocitatea imediată a efectelor gravitaţionale dintre soare şi  Pământ.

3 Obiecţie: Sateliţii geostaţionari sunt o dovadă că Pământul se roteşte in jurul axei proprii ?

Nu, sateliţii geostaţionari nu demonstrează nici rotaţia şi nici nemişcarea Pământului. Problema sateliţilor geostaţionari poate avea o explicaţie geocentrică simplă, ei se rotesc în planul ecuatorial al Pământului şi era nevoie de minim 3 sateliţi pentru a acoperi toate continentele, acum sunt amplasaţi mai mult de 12. Logica este simplă, dacă Pământul nu se învarte în jurul axei proprii iar totul se învarte în jurul lui, satelitul geostaţionar aflat pe o orbită la 35797 km faţă de Pământ, nu trebuie decât să meargă cu 11069 km/h în sensul opus mişcări aparente a planetelor. Restul sateliţilor meteo sau GPS se mişcă pe orbite joase, nu au legatură cu planul ecuatorial şi se pot mişca pe orice direcţie, indiferent de model, geocentric sau heliocentric, ei nu demonstrează mişcarea sau nemişcarea Pământului.

Obs:
Distanţa faţă de Pământ a satelitului pe orbita geostationară se spune că este 35797 km, diametrul Pământului la Ecuator este 12756 km,
rezultă că satelitul se află pe orbită la o distanţă de cca 2.8 ori diametrul Pământului iar orbita acestuia se află exact în afara centurilor Van Allen !

4 Obiecţie: Toate celelalte planete se rotesc în jurul axelor lor şi au propriile lor zile şi nopţi. De ce este Pământul brusc exceptat de la aceste caracteristici?

Răspuns: Rotaţia planetelor are puţin de a face cu a dovedi dacă pământul se roteşte. De fapt, rotaţia planetelor este destul de ciudată şi diferită de la caz la caz. Fotografiile Pământului din spaţiu nu arată o dilatare est/vest, ci o formă perfect sferică, care dă dovadă că nu există nici o rotaţie. Există mai multe astfel de anomalii. Nu este nici un model în sistemul solar de la care să afirme că Pământul nu se poate abate. Planetele sunt la fel de diferite una de alta ca şi copacii dintr-o pădure. 

5 Obiecţie: Unde se spune în Scriptură că soarele sau astrele se mişcă în jurul Pământului? 

Răspuns: Reţineţi că, în Scripturi Dumnezeu spune că soarele se mişcă şi nu Pământul:
Psalmul 17, 15; Psalmul 23, 2; Psalm 74, 3; Psalmul 74, 3; Psalmul 77, 75; Psalmul 92, 2; Psalmul 95, 10; Psalmul 101, 25; Psalmul 103, 5
„Psalmul lui David pentru alcătuirea lumii”
Tâlcuirea Fericitului Teodoret al Cirului: "Cela ce întemeiază pământul pre întemeierea lui"
Iar Achila şi Simmah (grăiesc): „peste şederea lui” nu se va pleca în veacul veacului.    

Pentru că, întemeindu-l pe dânsul, peste sine însuşi, i-a dat lui nemişcarea, şi aşa va rămâne câtă vreme va voi El. Aşa zice şi aiurea: «spânzurând pământul peste nimic». Psalmul 118, 90; Fericitul Teodoret: „Întemeiat-ai pământul şi rămâne Cu rânduiala Ta rămâne ziua, Pământului i-ai dat statornicie pentru prea-multă vreme. Şi a rămas după cum i-ai poruncit”. Psalmul 135, 6; Iov XXVI 5-6; Iov XXVI, 7; Iov XXXVIII, 4-8; Isaia 13, 10, 13; 44, 23- 24; 48, 13; Pildele lui Solomon III, 19; VIII, 27-29; „Neam merge şi neam vine, şi pământul în veac stă” (Eclesiastul I, 3-5); Cu voia lui Dumnezeu rămâne, dar, neclătinat pământul şi «stă în veacul veacului»” (Eclesiastul I, 4); Iisus Navi, X, 12-14; Avvacum, III, 10; Înţelepciunea lui Iisus Sirah 46, 4-6; Ioan XVII, 24; 4 Regi XX, 9-11; Isaia XXXVIII, 7-8; II Paralipomena 32, 31; Evrei I, 10.

Pentru pasaje scripturistice legate de imobilitatea Pământului accesaţi Consensul Sfinţilor Părinţi şi Scriitori bisericeşti asupra geocentrismului

6 Obiecţie: Dumnezeu trebuie să fi vorbit în termeni relativi, deoarece ştim cu toţii că Pământul se învârte în jurul soarelui.

Răspuns: Dacă ar exista vreun un pasaj din Scriptură care spune că Pământul se mişcă, ai avea dreptate, dar nu e nici unul. Următoarele pasaje ce se referă la Pământ dintr-o perspectivă astronomică spun că acesta nu este în mişcare: Psalm 93, 1-2;  Psalm 104, 5; Psalm 119, 90

7 Obiecţie: Dar sondele spaţiale trimise în spaţiu, n-au adunat nici o informaţie care să confirme fie modelul heliocentric fie cel geocentric?

Răspuns: Nu, sondele spaţiale nu pot dovedi modelul heliocentric. Unul dintre motive este că, dacă totul este în mişcare în sistemul solar, (aşa cum afirmă heliocentristul) atunci nu există nici un sistem de referinţă faţă de care să măsori rata de mişcare. Imaginaţi-vă într-o cameră cu 20 de persoane ce se deplasează încercând să determini un punct central al mişcării lor. Ar fi imposibil, întrucât centrul s-ar mişca în relaţia cu modul în care oamenii sunt în mişcare. Singurul mod de a putea face determinări reale este dacă o persoană în cameră nu se mişcă. Această persoană ar fi considerată centru (origine), şi fiecare persoană ar putea apoi măsura cât de departe a fost de centru. Fără acea persoană staţionară centrul va fi arbitrar.

8 Obiecţie: Modelul heliocentric explică astfel anotimpurile anului: deoarece Pământul este "înclinat" pe axa sa, o emisferă este înclinată spre soare în timpul primei jumătăţi a perioadei de timp orbitale şi cealaltă în timpul celei de-a doua jumătăţi. Jumătatea înclinată spre soare la orice moment dat resimte primăvara şi vara în timp ce cealaltă jumătate resimte toamna şi iarna. Este relativ simplu şi aparent "conform observaţiilor". Cum explică modelul geocentric anotimpurile? S-ar părea că, dacă pământul este staţionar, condiţiile climatice ar fi mai uniforme (de exemplu, vară, atât în emisfera nordică cât şi în cea sudică într-unul şi acelaşi timp).

Răspuns: A se vedea figura de mai jos. În loc ca Pământul să fie înclinat la 23 de grade, soarele se mişcă în jurul său în fiecare zi, ca urmare a unui drum în cercul numit ecliptică (calea soarelui având înclinarea de aproximativ 23 de grade). Anotimpurile sunt pur şi simplu explicate prin aceea că soarele traversează ecliptica într-o perioadă de douăsprezece luni, astfel că declinaţia soarelui (măsura înălţării sale deasupra ecuatorului ceresc) va varia uşor de la o zi la alta. O privire asupra desenului va ilustra mecanismul prin care soarele ajunge la cea mai înaltă poziţie pe cer, la solstiţiul de vară, cea mai joasă poziţie la solstiţiul de iarnă şi traversează ecuatorul la punctele denumite echinocţiile de primăvară şi de toamnă.

Pentru o animaţie care va explica foarte bine mişcarea soarelui şi anotimpurile accesaţi ANOTIMPURILE
Pentru detalii complete referitoare la mişcarea soarelui accesaţi SOARELE