Evoluţia nu le-ar fi trecut niciodată prin gând unor oameni care cred în Dumnezeul la care se închină creştinii ortodocşi

Ieromonah Serafim Rose
forum hexaimeron
Evoluţia, un proces nesupravegheat, impersonal, imprevizibil şi natural de descendenţă temporală cu modificări genetice, influenţat de selecţia naturală, întâmplare, împrejurări istorice şi schimbări de mediu, este o supoziţie filosofică
Hexaimeron Cosmologie Calendar Astronomie Intrebari Frecvente
| |
|
|
|
|
Obiectii Stiintifice
 
OBIECŢIILE CELE MAI ÎNTÂLNITE ŞI RĂSPUNSURILE LA ACESTEA
"Oamenii nu resping Biblia fiindcă găsesc greşeli în ea, ci fiindcă ea găseşte greşeli la ei" , John Blanchard
 

Acum aproape patru secole canonicul Nicolai Copernic a sugerat o schimbare de paradigmă de la geocentrism la heliocentrism [acum a-centrism] ca o explicaţie la "cum merge cerul". Cei care sugerează faptul că Sfânta Scriptură ne spune doar cum să mergi în cer şi nu  cum merge cerul trebuie să fie contrazişi de faptul că Scriptura face o serie de trimiteri la "cum merge cerul" şi o seamă dintre ele susţin geocentrismul. Este, de asemenea, o chestiune de istorie a Bisericii, din cauza acestor trimiteri, Părinţii şi Sinoadele Bisericii - înainte de scandalul  dintre Biserică şi Galilei - au fost geocentrişti. Hotărârile Bisericii (catolice) împotriva mişcării Pământului nu au fost niciodată abrogate sau răsturnate prin vreo decizie eclezială, cu toate că nu au lipsit diferitele păreri.

Diferenţa este că în sistemul geocentric, soarele şi celelalte planete gravitează în jurul Pământului o dată pe zi, într-un mediu numit eter care a fost deja dovedit prin numeroase experimente ştiinţifice (Sagnac în 1913, Michelson-Morley, în 1925, Dalton Miller în 1933, Herbert Ives în 1943, şi alţii) Având în vedere că Pământul nu se roteşte acesta nu poate fi numit planetă, iar Luna nu poate fi numită satelit al Pământului deoarece este Planetă.
 
În sec. XX paradigma cosmologică s-a mutat de la heliocentrism [soarele în centrul universului care a fost credinţa lui Galilei] la a-centrism [un univers fără centru], dar, în ambele sisteme ale cosmosului, Pământul se presupune a fi în mişcare - contrar a ceea ce ne spune Scriptura. Heliocentrismul susţinea că soarele nu se mişcă şi este în centrul universului, în timp ce a-centrismul admite acum că soarele se mişcă în jurul centrului galaxiei, şi, de asemenea, pretinde că nu există nici un centru al universului.

1 Obiecţie: În universul geocentric stelele îndepărtate ar trebui să înconjoare Pământul cu viteze exorbitante pentru a face o revoluţie completă în 24 de ore. Cum este posibil?
 
Răspuns: Universul geocentric are un mediu numit eter care pătrunde în toate obiectele şi este ceea ce se învârte în jurul Pământului, care este imobil. Potrivit lui Ernst Mach şi Lense-Thirring, susţinuţi de către însuşi Einstein, efectele gravitaţionale ale unui sistem stelar în rotaţie în jurul unui Pământ staţionar sunt exact aceleaşi ca şi efectele gravitaţionale ale unui Pământ rotativ într-un sistem stelar staţionar.

Stelele nu au nevoie de viteze uriaşe pentru a călători aşa cum ar fi necesar în universul heliocentric, ci ele sunt transportate într-un mediu eteric care satisface aproape toate cerinţele de viteză. Cel ce se mişcă şi poartă planetele şi stelele este eterul.

Aceasta înseamnă că, soarele, în raport cu eterul, nu se deplasează ci aproape că stă pe loc. Mişcarea independentă făcută de soare relativ la eter, îi va permite cu toate acestea să efectueze o traversare prin zodiac în fiecare an. Prin urmare, întrucât eterul se roteşte o dată pe zi în jurul Pământului, soarele se roteşte cu el, şi va reveni la aproape aceeaşi poziţie în fiecare zi, cu excepţia faptului că acesta va fi cu 1/365 în urma celei din ziua anterioară. Cât despre restul astrelor, ele se rotesc de asemenea cu eterul şi, prin urmare, ele nu se mişcă la viteze exorbitante, ci eterul se roteşte. Având în vedere că eterul este de dimensiuni Planck, el poate face faţă la astfel de viteze. Pentru detalii complete referitoare la mişcarea soarelui accesaţi SOARELE

Cu toate acestea, sistemul heliocentric solicită ca soarele să se mişte prin galaxie cu 800.000 km/h, şi ca galaxia Calea Lactee să se mişte aproximativ de 100 de ori mai repede decât soarele în jurul grupurilor de alte galaxii, şi ca celelalte galaxii îndepărtate să se deplaseze mai repede decât viteza luminii. Acum intrăm în domeniul ştiinţifico-fantastic! Astfel, sistemul heliocentric cere aceste viteze imposibile pentru stele.

2 Obiecţie: Legea gravitaţiei lui Newton presupune că obiectele mai puţin masive orbitează în jurul celor mai masive, drept pentru care Pământul trebuie să orbiteze în jurul soarelui, deoarece masa soarelui este mai mare decât cea a Pământului şi gravitaţia sa este mai puternică. NGL = forţa de atracţie între două corpuri fizice este direct proporţională cu produsul dintre masele lor, şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre centrele lor de masă, prin urmare, corpurile mai mici gravitează în jurul corpurilor mai mari.
 
Răspuns: Legea lui Newton după care obiectele mai puţin masive orbitează în jurul celor mai masive ar fi eventual adevărată numai în sisteme izolate în care există un corp mare şi un corp mic. Dar de fapt sistemul nostru nu este un sistem izolat şi include nenumărate galaxii.
 
De asemenea, putem crea un model geocentric al universului. Utilizând mecanica newtoniană, putem construi un model matematic al universului, astfel încât Pământul să fie chiar în centru, în care soarele este în mijlocul razei, iar stelele sunt pe margine. Dacă toate aceste corpuri sunt poziţionate în locurile exacte în care trebuie să fie, cu exact masele pe care trebuie să le aibă, ar rezulta un sistem în care forţa stelelor poartă soarele în jurul unui Pământ central, oarecum la fel ca marginea unei roţi de bicicletă în mişcare ce trage spiţele în jurul axului. Acest lucru nu ar fi deloc greu de desenat. Un bun computer ar putea să ne indice ce proporţii de distanţă şi de masă ar trebui să fie pentru a satisface atât un univers geocentric cât şi mecanica newtoniană.
           
De altfel, oamenii de ştiinţă ştiu că gravitaţia lucrează, dar nu ştiu cum. Tot ce ştiu ei cu adevărat despre gravitaţie este că forţa ei este invers proporţională cu pătratul distanţei, dar nu ştiu ce "cauzează" gravitaţia. Newton însuşi a recunoscut acest lucru. Singurul lucru pe care l-a făcut Newton este cel de a măsura forţa gravitaţiei şi s-o pună într-o formulă matematică, dar nu să explice natura gravitaţiei.

Gravitaţia este un rezultat al perturbaţiei făcute de un obiect în eter (un mediu care penetrează întregul univers). Cu cât obiectul este mai masiv, cu atât mai mare va fi tensiunea ce o va provoca în eter, care va avea ca rezultat o mai mare forţă gravitaţională. Având în vedere că eterul este la dimensiuni Planck, aceasta înseamnă că timpul de reacţie este de aproximativ 5.391 x 1/10^44, şi, prin urmare, gravitaţia poate exista simultan la distanţe uriaşe. Ştiinţa a observat deja acest lucru în reciprocitatea imediată a efectelor gravitaţionale dintre soare şi  Pământ.

3 Obiecţie: Sateliţii geostaţionari sunt o dovadă că Pământul se roteşte in jurul axei proprii ?

Nu, sateliţii geostaţionari nu demonstrează nici rotaţia şi nici nemişcarea Pământului. Problema sateliţilor geostaţionari poate avea o explicaţie geocentrică simplă, ei se rotesc în planul ecuatorial al Pământului şi era nevoie de minim 3 sateliţi pentru a acoperi toate continentele, acum sunt amplasaţi mai mult de 12. Logica este simplă, dacă Pământul nu se învarte în jurul axei proprii iar totul se învarte în jurul lui, satelitul geostaţionar aflat pe o orbită la 35797 km faţă de Pământ, nu trebuie decât să meargă cu 11069 km/h în sensul opus mişcări aparente a planetelor. Restul sateliţilor meteo sau GPS se mişcă pe orbite joase, nu au legatură cu planul ecuatorial şi se pot mişca pe orice direcţie, indiferent de model, geocentric sau heliocentric, ei nu demonstrează mişcarea sau nemişcarea Pământului.

Obs:
Distanţa faţă de Pământ a satelitului pe orbita geostationară se spune că este 35797 km, diametrul Pământului la Ecuator este 12756 km,
rezultă că satelitul se află pe orbită la o distanţă de cca 2.8 ori diametrul Pământului iar orbita acestuia se află exact în afara centurilor Van Allen !

4 Obiecţie: Toate celelalte planete se rotesc în jurul axelor lor şi au propriile lor zile şi nopţi. De ce este Pământul brusc exceptat de la aceste caracteristici?

Răspuns: Rotaţia planetelor are puţin de a face cu a dovedi dacă pământul se roteşte. De fapt, rotaţia planetelor este destul de ciudată şi diferită de la caz la caz. Fotografiile Pământului din spaţiu nu arată o dilatare est/vest, ci o formă perfect sferică, care dă dovadă că nu există nici o rotaţie. Există mai multe astfel de anomalii. Nu este nici un model în sistemul solar de la care să afirme că Pământul nu se poate abate. Planetele sunt la fel de diferite una de alta ca şi copacii dintr-o pădure. 

5 Obiecţie: Unde se spune în Scriptură că soarele sau astrele se mişcă în jurul Pământului? 

Răspuns: Reţineţi că, în Scripturi Dumnezeu spune că soarele se mişcă şi nu Pământul:
Psalmul 17, 15; Psalmul 23, 2; Psalm 74, 3; Psalmul 74, 3; Psalmul 77, 75; Psalmul 92, 2; Psalmul 95, 10; Psalmul 101, 25; Psalmul 103, 5
„Psalmul lui David pentru alcătuirea lumii”
Tâlcuirea Fericitului Teodoret al Cirului: "Cela ce întemeiază pământul pre întemeierea lui"
Iar Achila şi Simmah (grăiesc): „peste şederea lui” nu se va pleca în veacul veacului.    

Pentru că, întemeindu-l pe dânsul, peste sine însuşi, i-a dat lui nemişcarea, şi aşa va rămâne câtă vreme va voi El. Aşa zice şi aiurea: «spânzurând pământul peste nimic». Psalmul 118, 90; Fericitul Teodoret: „Întemeiat-ai pământul şi rămâne Cu rânduiala Ta rămâne ziua, Pământului i-ai dat statornicie pentru prea-multă vreme. Şi a rămas după cum i-ai poruncit”. Psalmul 135, 6; Iov XXVI 5-6; Iov XXVI, 7; Iov XXXVIII, 4-8; Isaia 13, 10, 13; 44, 23- 24; 48, 13; Pildele lui Solomon III, 19; VIII, 27-29; „Neam merge şi neam vine, şi pământul în veac stă” (Eclesiastul I, 3-5); Cu voia lui Dumnezeu rămâne, dar, neclătinat pământul şi «stă în veacul veacului»” (Eclesiastul I, 4); Iisus Navi, X, 12-14; Avvacum, III, 10; Înţelepciunea lui Iisus Sirah 46, 4-6; Ioan XVII, 24; 4 Regi XX, 9-11; Isaia XXXVIII, 7-8; II Paralipomena 32, 31; Evrei I, 10.

Pentru pasaje scripturistice legate de imobilitatea Pământului accesaţi Consensul Sfinţilor Părinţi şi Scriitori bisericeşti asupra geocentrismului

6 Obiecţie: Dumnezeu trebuie să fi vorbit în termeni relativi, deoarece ştim cu toţii că Pământul se învârte în jurul soarelui.

Răspuns: Dacă ar exista vreun un pasaj din Scriptură care spune că Pământul se mişcă, ai avea dreptate, dar nu e nici unul. Următoarele pasaje ce se referă la Pământ dintr-o perspectivă astronomică spun că acesta nu este în mişcare: Psalm 93, 1-2;  Psalm 104, 5; Psalm 119, 90

7 Obiecţie: Dar sondele spaţiale trimise în spaţiu, n-au adunat nici o informaţie care să confirme fie modelul heliocentric fie cel geocentric?

Răspuns: Nu, sondele spaţiale nu pot dovedi modelul heliocentric. Unul dintre motive este că, dacă totul este în mişcare în sistemul solar, (aşa cum afirmă heliocentristul) atunci nu există nici un sistem de referinţă faţă de care să măsori rata de mişcare. Imaginaţi-vă într-o cameră cu 20 de persoane ce se deplasează încercând să determini un punct central al mişcării lor. Ar fi imposibil, întrucât centrul s-ar mişca în relaţia cu modul în care oamenii sunt în mişcare. Singurul mod de a putea face determinări reale este dacă o persoană în cameră nu se mişcă. Această persoană ar fi considerată centru (origine), şi fiecare persoană ar putea apoi măsura cât de departe a fost de centru. Fără acea persoană staţionară centrul va fi arbitrar.

8 Obiecţie: Modelul heliocentric explică astfel anotimpurile anului: deoarece Pământul este "înclinat" pe axa sa, o emisferă este înclinată spre soare în timpul primei jumătăţi a perioadei de timp orbitale şi cealaltă în timpul celei de-a doua jumătăţi. Jumătatea înclinată spre soare la orice moment dat resimte primăvara şi vara în timp ce cealaltă jumătate resimte toamna şi iarna. Este relativ simplu şi aparent "conform observaţiilor". Cum explică modelul geocentric anotimpurile? S-ar părea că, dacă pământul este staţionar, condiţiile climatice ar fi mai uniforme (de exemplu, vară, atât în emisfera nordică cât şi în cea sudică într-unul şi acelaşi timp).

Răspuns: A se vedea figura de mai jos. În loc ca Pământul să fie înclinat la 23 de grade, soarele se mişcă în jurul său în fiecare zi, ca urmare a unui drum în cercul numit ecliptică (calea soarelui având înclinarea de aproximativ 23 de grade). Anotimpurile sunt pur şi simplu explicate prin aceea că soarele traversează ecliptica într-o perioadă de douăsprezece luni, astfel că declinaţia soarelui (măsura înălţării sale deasupra ecuatorului ceresc) va varia uşor de la o zi la alta. O privire asupra desenului va ilustra mecanismul prin care soarele ajunge la cea mai înaltă poziţie pe cer, la solstiţiul de vară, cea mai joasă poziţie la solstiţiul de iarnă şi traversează ecuatorul la punctele denumite echinocţiile de primăvară şi de toamnă.

Pentru o animaţie care va explica foarte bine mişcarea soarelui şi anotimpurile accesaţi ANOTIMPURILE
Pentru detalii complete referitoare la mişcarea soarelui accesaţi SOARELE

 
 

9 Obiecţie: Dar nu a aprobat Biserica implicit teoria heliocentrică, permiţând ca aceasta să fie predată deja din secolul XVIII?

Răspuns: Să examinăm cronologic ceea ce Biserica a învăţat şi a crezut:

33-1543 - Consensul tuturor Sfinţilor Părinţi Bisericeşti asupra universului geocentrist.
1543 - Nicolai Copernic a publicat De Revolutionibus Orbium Coelestium (Despre revoluţiile sferelor).

În primul rând, Părinţii Bisericeşti în consens au fost toţi geocentrişti. Biserica învaţă că noi trebuie să credem ceea ce au crezut Părinţii în consens, căci se consideră că aceştia cred ceea ce au primit de la Apostoli. În al doilea rând, nu avem nici o decizie a Bisericii, într-o proclamare oficială pentru a respinge geocentrismul. Această declaraţie oficială nu a fost niciodată dată. În al treilea rând, avem afirmaţia repetată a Scripturii, într-o serie de pasaje, că soarele se învârte în jurul Pământului, şi Pământul este staţionar (a se vedea Obiecţii, 4-5). Nu este vorba doar de unul sau două versete. Noi nu trebuie să fim derutaţi şi să ne întrebăm: "Ce a intenţionat Dumnezeu?", din moment ce abundenţa de pasaje care să cuprindă aceeaşi mărturie este destul de copleşitoare. În plus, nu există pasaje care să spună că soarele stă pe loc (cu excepţia minunii din Isus Navi X, 10-13), şi că Pământul se mişcă. Şi în sfârşit acţiunile venite din partea papalităţii din 1957 până în prezent, cum ar fi “scuzele” cerute lui Galilei nu au mare importanţă, deoarece aceste aserţiuni nu reprezintă credinţa catolic-ortodoxă.

10 Obiecţie: Dar astronauţii care au aselenizat pe Lună nu au observat că Pământul se roteşte în jurul axei şi în jurul soarelui?

Răspuns: Să presupunem cu mare greutate că astronauţii chiar au fost pe Lună. Dacă ai fi fost pe Lună privind spre Pământ nu ai fi fost în stare să spui dacă Luna şi universul se mişcau în jurul Pământului sau dacă Pământul se roteşte. Nu există nici o dovadă pentru a prefera un cadru de referinţă, cel puţin în ceea ce priveşte a fi pe Lună sau de a fi pe Pământ. În teoria relativităţii, nu există nici un cadru preferat de referinţă pentru nimic. De aceea i se spune teoria "relativităţii." Singura modalitate de a putea avea un cadru real de referinţă este dacă unul din obiectele din sistem este imobil. În cazul în care Pământul este imobil, atunci el este cadru preferat de referinţă, cu adevărat, singurul cadru de referinţă pentru restul universului. Aceasta este exact imaginea universului pe care n-o dă Scriptura.

A fost de asemenea, un contemporan al lui Einstein numit Ernst Mach (acelaşi nume de la care avem viteze de reacţie Mach 1, 2, etc.) Mach a dovedit printr-un simplu experiment de gândire că nu există nici o modalitate de a dovedi dacă universul se mişcă în jurul Pământului sau dacă Pământul se mişcă în univers. Nimeni nu a negat sau discreditat constatarea lui Mach.

Daca stiinta ar fi avut aceasta dovada filmata a rotirii Pamantului in jurul axei proprii, teoretic acesta trebuind sa se invarta cu 14,5 grade pe ora fata de un observator aflat pe Luna, suntem convinsi ca toate canalele Discovery ar fi trimbitat despre aceasta observatie ... ati auzit insa despre asa ceva ?

11 Obiecţie: Dar efectul de paralaxă descoperit de către Friedrich Bessel (1784-1846) nu a demonstrat că Pământul nu este staţionar?
Paralaxa se referă la schimbarea aparentă a poziţiei unui obiect faţă de obiecte "fixe" mai îndepărtate, atunci când observatorul se mişcă. 

Răspuns: S-a presupus că paralaxa trebuia să lovitura fatală dată geocentrismului în 1838. Din cauza mişcării sale lente aparente pe fondul stelelor, Bessel a ales pe Cygni-61. El a măsurat distanţa unghiulară a lui Cygni-61 de la două stele vecine, dar mai îndepărtate, care nu arătau nici o mişcare. După eliminarea mişcării lui Cygni, Bessel a ajuns la concluzia că a evidenţiat o paralaxă de dimensiunea ⅓ dintr-o secundă de arc, care înseamnă o distanţă de aproximativ 9.600.000.000.000 de km. După Bessel, Henderson a detectat o paralaxă a lui Alpha Centauri  în 1839, şi F.G.W. Struve a detectat o paralaxă pentru Vega, în 1840. Dar acest lucru poate fi uşor de explicat în modelul geocentric în diagrama de mai jos:

Diagrama arată poziţia soarelui şi a stelei la un interval de şase luni. Întrucât în sistemul geocentric atât steaua cât şi soarele merg în jurul Pământului, atunci de pe Pământ vom vedea steaua într-o altă poziţie pe cer. Paralaxa va avea aceleaşi dimensiuni ca şi în sistemul heliocentric.

Pământul se află pe axa de rotaţie zilnică a universului. În plus faţă de rotaţia zilnică a universului în jurul Pământului, avem şi o oscilaţie înclinată pe o axă de 23.5 grade la axa de rotaţie. O oscilaţie completă se realizează în timp de un an. Această mişcare poartă soarele şi stelele două unităţi astronomice (distanţe pământ-soare) pe partea cealaltă a Pământului şi  rezultatul este următorul:

Soarele şi stelele se deplasează împreună. Soarele este întotdeauna indicat în aceeaşi direcţie faţă de stele. Rezultatul oscilaţiei stele/soare este răspunsul la schimbarea de paralaxă, aberaţia luminii stelare, schimbarea anuală Doppler, precesia echinocţială şi perihelică ...

12 Obiecţie: Nu dovedeşte oare experimentul cu pendulul lui Foucault rotaţia pământului în jurul axei proprii?

Răspuns: Nu, pendulul lui Foucault nu dovedeşte că pământul se roteşte deoarece Einstein, J. Lense, Hans Thirring şi Ernst Mach au dovedit că aceleaşi efecte observate în cazul pendulului pot veni de la un sistem de rotaţie stelară faţă de un pământ staţionar. Efectele sunt exact aceleaşi.
Pentru o animaţie foarte bună în acest sens accesaţi Pendulul lui Foucault

Einstein spunea că există o forţă în interiorul unei sfere materiale mişcătoare. El a scris lui Ernst Mach la 25 iunie 1913: "Dacă  cineva accelerează o sferă materială goală pe dinăuntru, atunci o masă inclusă în centrul sferei resimte o forţă de acceleraţie Coriolis"
            
Barbour şi Bertotti au demonstrat că o sferă goală pe dinăuntru (universul) ce se roteşte în jurul uneia solide (pământ) produce exact aceleaşi rezultate ale forţei Coriolis, deplasări de penduluri Foucault etc., care sunt invocate ca "dovezi" ale heliocentricităţii!

Aceasta coincide cu teoria geocentrică (modernă), deoarece aici există convingerea că rotaţia zilnică a stelelor în jurul pământului creează gravitaţia, precum şi forţele Coriolis şi efectul pendulului Foucault pe care heliocentriştii îl atribuie cu mare fală doar rotaţiei Pământului. 

În 1851 Foucault spunea că rotaţia Pământului în jurul axei proprii poate fi demonstrată de rotaţia constantă a planului de oscilaţie al unui pendul. Astfel acea rotaţie constantă a fost exprimata prin F = 15°sinφ / h. În timpul eclipselor de soare din 30 Iunie 1954 si 22 Octombrie 1959, Maurice Allais a descoperit că în timpul unei eclipse de soare, viteza de rotaţie a planului de oscilaţie a pendulului Foucault nu este constantă. În timpul eclipsei de soare din 15 Februarie 1961, Gheorghe Jeverdan, Gheorghe Rusu si Virgil Antonescu au descoperit că perioada de oscilaţie a unui pendul Foucault nu este constantă. Cum se poate explica acest lucru în cazul în care pendulul este afectat doar de "rotaţia" Pământului?

Pentru detalii despre experimente Allais, Jeverdan-Rusu-Antonescu cu pendulul lui Foucault din timpul eclipselor solare accesaţi  Pendulul Foucault

Nota admin: Cu ajutorul unui rudimentar pendul Foucault putem determina cu exactitate linia reala a Ecuatorului Pamantului, deoarece strict la Ecuator, pendulul lui Foucault nu-si mai schimba planul de oscilatie. Pe un Pamant care se considera ca este turtit la poli, ca nu este perfect sferic, stiind ca nu este regulat sau omogen, este posibil ca linia Ecuatorului sa se afle exact in planul Ecuatorului Ceresc si la mijlocul geometric al sferei Pamantesti, in conditiile in care presupunem ca Pamantul zboara mai repede ca glontul prin cosmos in jurul Soarelui ? Singura situatie pertinenta pentru e axplica acest lucru este doar in cazul in care consideram ca Pamantul este centrul universului, doarece universul are proprietatea de a fi omogen si este regulat distribuit in jururul Pamantului. Putem considera fara sa gresim ca pendulul lui Foucault este un experimet care probeaza nemiscarea Pamantului, atunci cand ne raportam la linia Ecuatorului Pamantesc, o linie reala si nu doar "imaginara" cum este ea definita de catre stiinta, o linie continuta in planul Ecuatorului Ceresc. Pe aceasta linie, a Ecuatorului, la echinoctiu, se intampla un fenomen care merita studiat cu atentie.

13 Obiecţie: Ce importanţă are de fapt dacă Soarele este centrul sau dacă Pământul este centrul? Dumnezeu nu ar fi putut crea universul oricum?

Răspuns: Cu adevărat aşa e, de aceea El ne-a spus cum l-a creat. Scripturile sunt clare, aşa cum au fost Părinţii Bisericeşti, spunând că Pământul este centrul universului.

Motivul pentru care această problemă este atât de importantă este faptul că heliocentrismul oferă baza pentru evoluţionism şi eventuala negare a lui Dumnezeu ca şi Creatorul nostru. Dacă noi suntem doar o părticică din imensul ocean al unui univers în expansiune (cu potenţialităţi de viaţă extraterestră), atunci unde mai este semnificaţia divină a creaţiei? În Facerea I aflăm că Pământul a fost creat mai întâi şi apoi stelele şi soarele au fost adăugate mai târziu pentru a stabili anotimpurile pentru pământ, şi nu invers. Ce planetă din sistemul nostru solar este menţionată măcar odată în Scripturi? Sau de ce Pământul este numit "aşternutul picioarelor" lui Dumnezeu (Isaia 66, 1)?

Dar să-l ascultăm pe cardinalul Roberto Bellarmin pe această temă. Reţineţi că părintele Foscarini a fost un carmelit care l-a sprijinit public pe Galilei încercând să dovedească faptul că noua teorie nu contrazicea Scriptura. Cardinalul Robert Bellarmin, cel mai mare apologet romano-catolic al timpului său, a scris următoarele părintelui Paolo Foscarini pe 12 aprilie 1613:

1. Dar ca să doreşti a afirma că soarele, în cel mai adevărat sens, se află în centrul universului şi doar se învârteşte în jurul axei sale fără să meargă de la răsărit la apus, este o atitudine foarte primejdioasă şi care va sminti nu numai pe toţi filosofii şi teologii scolastici ci va răni şi sfânta noastră credinţă prin contrazicerea Scripturii. 

2. După cum ştiţi, Conciliul de la Trident interzice interpretarea Scripturii în alt fel decât au făcut-o în consens Sfinţii Părinţi. Acum, dacă sfinţia voastră va citi, nu numai Părinţii, ci şi comentatorii moderni ai Facerii, Psalmilor, Ecclesiastului şi Isus Navi, veţi descoperi că toţi aceştia sunt de acord în a interpreta literal (ad litteram) învăţătura după care soarele este în cer şi se roteşte în jurul pământului cu o viteză uriaşă iar pământul e foarte depărtat de ceruri, în centrul universului şi nemişcat. Luaţi în considerare atunci, cu toată înţelepciunea, dacă Biserica poate îngădui ca Scriptura să fie interpretată în mod potrivnic Sfinţilor Părinţi şi a tuturor comentatorilor moderni, atât latini cât şi greci.
Nici nu poate fi răspuns că acest lucru nu este o chestiune de credinţă, căci şi dacă subiectul cu pricina nu ar fi aşa ceva, este vorba de cei care s-au pronunţat asupra lui. Ar fi la fel de eretic de a nega că Avraam a avut doi fii şi Iacov doisprezece, ca şi a contesta Naşterea din Fecioară a lui Hristos, pentru că ambele sunt mărturisite către Sfântul Duh, prin gurile proorocilor şi apostolilor.

3. Eu zic că, dacă nu a fost făcută o adevărată demonstraţie că soarele este în centrul universului şi a pământului, în cea de-a treia sferă, precum şi faptul că soarele nu se mişcă în jurul Pământului ci invers, atunci ar trebui să procedăm cu mare prudenţă în explicarea pasajelor din Scriptură care par contrare, şi ar trebui să spunem că nu le-am înţeles decât să spunem că a fost ceva fals, şi s-a şi demonstrat de ce. Dar nu cred că aici avem astfel de demonstraţii; nu mi s-a prezentat niciuna. Nu este acelaşi lucru a arăta că observaţiile aparente sunt explicate mai bine presupunând că soarele este în centru şi pământului este în cer. Eu cred că prima demonstraţie ar putea exista, dar am mari îndoieli în legătură cu cea de-a doua, şi în cazul îndoielii ar trebui să nu părăsim tâlcuirea textelor sfinte dată de către Sfinţii Părinţi.

Aş adăuga că omul care a scris: Pământul stă veşnic; soarele se ridică şi coboară, şi se grăbeşte la locul său de unde a răsărit (Eclesiastul I, 3-5), a fost Solomon, care nu numai că a vorbit din inspiraţie divină ci era şi înţelept şi învăţat, mai presus de ceilalţi, în ştiinţele omeneşti şi în cunoaşterea lucrurilor create. Şi cum toată înţelepciunea o avea de la Însuşi Dumnezeu, nu se poate ca el să fi făcut astfel de afirmaţii potrivnice adevărului, fie dovedit, fie cu putinţă a fi dovedit. Dacă tu îmi spui că Solomon vorbeşte după aparenţe, până acolo încât să ne spună că soarele ni se pare nouă a se mişca, în vreme ce pământul face acest lucru în realitate, întocmai cum spune poetul: «Ţărmul nu se îndepărtează de noi» eu îi răspund, că deşi călătorului i se pare că ţărmul se îndepărtează de corabia în care stă şi nu corabia de ţărm, totuşi el ştie că aceasta este o iluzie şi este în stare să-şi corecteze judecata, căci experienţa îi spune clar că Pământul stă nemişcat şi că ochii săi nu se înşeală când îi spun că soarele, luna şi stelele sunt în mişcare.”

„A susţine că pământul se învârteşte în jurul soarelui este la fel de greşit ca şi a spune că Iisus Hristos nu S-a născut din Fecioară!” (Cardinalul Bellarmino 1615, în timpul procesului lui Galilei)

14 Obiecţie:
Care sunt argumente stiintifice care pot demonstra varsta tanara a Pamantului, cum a fost masurata acesta ?

Metoda bazată pe determinarea scăderii câmpului magnetic al pământului, este cea mai acceptata de mediul academic.

Această metodă de datare (a varstei Pamantului) se bazează pe importantul studiu întocmit de Dr. Thomas G. Barnes, Profesor de fizică la Universitatea El Paso-Texas. Dr. Barnes are numeroase comunicări despre câmpurile electrice şi magnetice şi în special în domeniul câmpurilor atmosferice ale pământului.

El a urmărit cu atenţie măsurătorile făcute în diferite puncte de pe pământ pentru determinarea câmpului magnetic al pământului, şi aceasta pentru o perioadă de 130 ani (perioadă în care aceste măsurători s-au efectuat cu o anumită acurateţă şi precizie). Făcând calcule statistice şi analizând rezultatele obţinute, el a observat că scăderea valorii câmpului magnetic al pământului este exponenţială în această perioadă de 130 ani şi a dedus că durata scăderii la jumătate a câmpului magnetic este de 1.400 ani (dacă se consideră rata de scădere constantă pe o durată lungă de timp).

De aici a rezultat că deja acum 7.000 de ani în urmă, câmpul magnetic al pământului a fost de 2 exp. 5, adică de 32 de ori mai puternic ca în prezent. Cu 10.000 de ani în urmă, câmpul magnetic al pământului ar fi fost tot aşa de puternic ca şi câmpul magnetic al unei stele (acest lucru fiind puţin probabil şi aceasta din cauză că magnetismul stelelor este probabil datorat proceselor termonucleare, care pot stabili şi menţine un câmp aşa puternic).

Prin această metodă de datare, vârsta pământului poate fi de cel mult 10.000 de ani, această datare fiind trecută prima în Tabelul 9.1. şi aceasta pentru că este considerată în prezent (atât de savanţii creaţionişti cât şi de o mare parte din cei evoluţionişti), ca una din cele mai moderne şi demne de încredere metode de datare a vârstei pământului.

Din această cauză în prezent o mare parte din specialiştii în modelările electromagnetice cât şi cei în datarea vârstei pământului au început să facă investigaţii serioase în această direcţie şi după cum se pare după comunicările ştiinţifice din ultimii 10 ani, aici vor apare încă multe descoperiri interesante.

Extras din cursul de Creaţionism ştiinţific de la Universitatea Bucuresti - http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ioanis/19b.htm

Experimente ştiinţifice
Cei mai mulţi oameni de ştiinţă cunosc experimentul Michelson-Morely - care nu a reuşit să descopere nici o mişcare a pământului în jurul soarelui. Acesta trebuia să fie anihilat aşa că s-a propus contracţia aparatului Fitzgerald-Lorentz şi apoi Einstein a inventat paradoxala teorie a  relativităţii pentru a rezolva această problemă. Cu toate acestea, există trei experimente care au fost ignorate deliberat de către universităţi, deoarece dovedesc geocentricitatea.

1 Experimentul Michelson-Morely

Cei mai mulţi oameni de ştiinţă cunosc experimentul Michelson-Morely. El a fost efectuat pentru a verifica faptul că viteza Pământului în jurul soarelui era de aproximativ 30km/sec când se mişca prin eter. Când practic nu s-a găsit nici o mişcare, rezultatul a şocat comunitatea ştiinţifică! Puţin din acest fapt a ajuns la urechile publicului şi acest rezultat a trebuit să fie "explicat altfel".



Există un model simplu care poate fi imaginat pentru a explica motivul acestui experiment. Imaginaţi-vă că sunteţi pe un lac într-o barcă cu un motor foarte liniştit (Pământul), şi nu departe de un mare transatlantic (soarele). Sunteţi în centrul lacului, ţărmul este departe dar puteţi vedea munţii, şi se poate vedea transatlanticul ce dă ture în jurul vostru. Ai observat că ţărmul (stelele) trece pe lângă marea navă destul de repede, şi-ţi dai seama că fie că voi înconjuraţi transatlanticul, fie acesta vă înconjoară pe voi - şi nu aveţi posibilitatea să spuneţi imediat care din aceste afirmaţii e adevărată. Cunoaşteţi distanţa dintre cele două nave şi ştiind cât timp îi ia ţărmului pentru a efectua un cerc complet (1 an), puteţi spune că fie marea navă merge în jurul vostru cu 48 km/h sau voi mergeţi în jurul aceleia cu această viteză. Există un test foarte simplu care vă va spune cine se mişcă în jurul cui. Ce puteţi face pentru a afla? Răspunsul este foarte simplu. Puneţi mâna în apă (în eter)!

Dacă mâna dvs. se deplasează prin apă, atunci puteţi verifica viteza dumneavoastră prin apă, pentru a vedea dacă acesta este de 48 km/h. Dacă este, atunci vaporul trebuie să fie în staţionare. Dar dacă aţi găsit că dumneavoastră staţionaţi în apă, atunci înseamnă că vaporul se mişcă în jurul dumneavoastră.

Experimentul Michelson-Morely a demonstrat că pământul a fost (aproape) staţionar! Aşa că au trebuit să inventeze contracţia Fitzgerald-Lorentz, şi, apoi, Einstein cu teoria relativităţii restrânse a vârât toată problema sub covor prin eliminarea conceptului de eter (apa). A fost ignorat faptul că acest lucru a adus probleme uriaşe în teoriile ştiinţifice, şi s-au fabricat false dovezi (eclipse, ceasuri călătoare, precesia perihelică a lui Mercur) pentru a le susţine teoria. Această teorie a suferit numeroase atacuri, dar atât de puternice sunt forţele care o susţin încât ele au beneficiat de o publicitate restrânsă iar efectul de demolare a acceptării „ştiinţifice” a teoriei a fost neglijabil chiar şi în zilele noastre.

2 Experimentul Airey

Telescoapele trebuie să fie foarte uşor înclinate ca lumina stelară să cadă pe axa tubului  din cauza "vitezei de rotaţie a pământului în jurul soarelui". Airey a umplut un telescop cu apă, care a încetinit foarte mult viteza luminii din interiorul telescopului şi a constatat că el nu trebuie să modifice unghiul telescopului. Astfel s-a arătat că lumina stelară venea deja în unghiul cel corect, astfel încât nu a fost nevoie de nici o schimbare. Acest lucru a demonstrat că stelele se deplasează în raport cu pământul staţionar şi nu că Pământul este în mişcare faţă de stelele considerate staţionare. În cazul în care telescopul s-ar fi deplasat el ar fi avut nevoie de o schimbare a unghiului.

Ce-a fost interesant este faptul că Airey a fost un heliocentrist hotărât să-şi demonstra teoria, dar atunci când el nu a putut (s-a dovedit că pământul a fost imobil) a fost numit „eşecul” lui Airey. Cred că eşecul unuia este succesul altuia.

(Imaginaţi-vă telescopul ca pe un tub, înclinat astfel încât lumina de la o stea atinge partea de jos a tubului. Chiar dacă lumina stelară este încetinită în interiorul tubului (folosind apă), tot va atinge partea de jos a tubului, pentru că direcţia ei este deja stabilită. Dacă tubul ar fi fost cel care se mişcă, încetinirea luminii stelare ar însemna că unghiul tubului ar trebui să se schimbe ca lumina să atingă partea de jos a tubului.)

3 Experimentul Sagnac

Sagnac a rotit o masă cu lămpi şi oglinzi cu lumina trecând în direcţii opuse în jurul mesei între oglinzi. El a detectat mişcarea mesei prin mişcarea franjurilor de interferenţă pe ţinta unde acestea s-au recombinat. Acest lucru a dovedit că există un eter prin care lumina trebuie să treacă şi astfel distruge complet teoria relativităţii lui Einstein care spune că nu există nici un eter. Din acest motiv acest experiment este complet ignorat de către oamenii de ştiinţă. Mai recent Kantor a găsit acelaşi rezultat cu un aparat similar.

Toate aceste experimente nu sunt niciodată predate la universităţi, deci în consecinţă, oamenii de ştiinţă ignoră aceste dovezi pentru geocentricitate.

Fotografie, cu timp de expunere mare, a stelelor din cerul nordic rotindu-se în jurul Stelei polare în cercuri perfecte.
O puternică dovadă vizuală că Dumnezeu a creat un univers centrat pe Pământ.
 

Pentru o expunere detaliată a tuturor aspectelor ştiinţifice şi teologice referitoare la pozitia fixă a Pământului accesaţi:

- About scientific (& theological) aspects of Geocentricity
- Airy's Failure Reconsidered
- GALILEO'S EMPIRICISM AND BEYOND
- GALILEO'S HERESY
- Was It / Is It Infallible

Pentru a vedea mai multe obiecţii referitoare la "ştiinţa" zilelor noastre accesaţi:
- Tsolkas Christos , Galileo and Einstein are wrong - demonstrează că Legea lui Galileo referitoare la căderea liberă a corpurilor este falsă !

În materialul următor se demonstrează că raţionamentul lui Newton, acceptat în prezent pentru explicarea precesiei Pământului,
implică trei contradicţii cu următoarele fapte:

  1. precesia Pământului nu are loc în jurul unei drepte ce uneste centrul Soarelui cu centrul Pământului
  2. precesia Pământului nu se anulează la echinocţii
  3. precesia Pământului are sens opus rotatiei sale

- Cum se explica precesia Pamântului ?

Asadar, rationamentul lui Newton este profund eronat, iar precesia Pământului nu se datorează Soarelui !
Dar dacă nu se datorează celui mai important corp din sistemul solar, atunci nu se datorează nici unui alt corp din exteriorul Pământului
!

Declaraţiile ale oamenilor de ştiinţă pe tema creaţionism / evoluţionism - declaraţii oameni de ştiinţă

 
Teoriile lui Darwin iscă discuţii aprinse în lumea academică
(articol de Daniel Dancea preluat din Adevărul de Timisoara din 14.06.2010)

Zeci de profesori universitari şi cercetători de renume din Statele Unite ale Americii au ajuns să fie concediaţi pentru că au pus la îndoială teoria evoluţiei. Fenomenul ia amploare şi în Europa. În România nu s-a ajuns încă în această situaţie, dar unele aspecte ale vieţii academice din România pun sub semnul întrebării libertatea de exprimare. În România, libertatea profesorilor de a spune ce gândesc şi de a cerceta diferite aspecte, oricât de sensibile şi controversate ar fi, este mai mare decât  în America şi Europa, unde libertatea academică este drastic amputată. În Occident, cenzura a pornit odată cu contestarea teoriei lui Darwin. Zeci de profesori universitari care pun la îndoială teoria evoluţionismului sunt alungaţi din universităţi americane şi europene.

Un exemplu concret de „execuţie” este al cercetătorului Raymond Damadian, inventatorul investigaţiei moderne RMN - Rezonanta Magnetică Nucleară. În urma invenţiei lui Damadian, recunoscută a fi una din cele mai mari invenţii ale secolului XX, s-au construit peste 500 de milioane de aparate de scanare RMN, reprezentând o industrie de peste cinci miliarde de dolari anual. În cartea lui Jerry Bergman, „Slaughter of the Dissidents” (Masacrul Dizidenţilor), inventatorul RMN mărturiseşte cum a fost batjocorit şi dat afară din comunitatea academică în momentul în care a început să contribuie cu articole în reviste creaţioniste (Christianity Today) sau să îşi expună dovezile ştiinţifice care demontează teoriile lui Darwin. Totul a culminat cu retragerea nominalizarii sale pentru premiul Nobel în medicina în 2003. În mod ironic, în acel an premiul a fost acordat altor doi profesori care au adus câteva îmbunătăţiri aparatului lui Damadian.

Biologul Richard Sternberg este un alt exemplu care a avut o soartă similară în calitate de editor al unui jurnal afiliat unui muzeu prestigios. Sternberg a citat un articol al doctorului Stephen Meyer care sugera că „Designul Inteligent (Planul Inteligent) ar putea explica felul în care a apărut viaţa”, considerând că articolul respectiv ridică nişte întrebări importante. Prin urmare acesta şi-a pierdut slujba, deşi era evoluţionist, spunându-i-se că punerea la îndoială a darwinismului şi acordarea subiectului Intelligent Design un dram de credibilitate a fost mult prea gravă.

pentru articolul complet apasa aici

Daca aveţi întrebari referitoare la subiectele prezentate, puteti pune aceste intrebari pe noul Forum HEXAIMERON